Rogerio Ceni al României joacă în Liga a IV-a, a dat gol de la 55 de metri, dar nu a auzit niciodată de legendarul portar. „Am dat probe la Ceahlăul, am fost bun, dar nu m-au mai sunat. Acum lucrez în construcții”

Rogerio Ceni al României joacă în Liga a IV-a, a dat gol de la 55 de metri, dar nu a auzit niciodată de legendarul portar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe cursul Siretului, la vreo zece kilometri de Roman, locuitorii localității Ion Creangă se înviorează în fiecare duminică, atunci când Voința, echipa locală, își dispută jocurile din Liga a IV-a. Fotbaliștii comunei sunt liderii clasamentului și au, mai nou, un jucător în atenția presei sportive din București. Este vorba despre portarul Daniel Burlacu, cel care reușește să înscrie gol după gol într-o competiție în care foarte puțini dintre fotbaliști sunt profesioniști. Ultima reușită a nemțeanului a fost etapa trecută, în jocul cu Lupii Bistriței Alexandru cel Bun, meci în care portarul a reușit să marcheze cu un șut sub bară de la 55 de metri.

O încercare de interviu cu un fotbalist din Liga a IV-a este o provocare serioasă. De la secretarul AJF Neamț am fost direcționați către „delegatul” clubului Voința Ion Creangă. „Vreți să vorbiți cu Burlacu? Vi-l dau eu la telefon, că el n-are„, ne-a spus oficialul Gheorghe Leonte. Daniel Burlacu are 26 de ani și apără poarta Voinței doar în weekenduri. „Noi nu avem antrenamente, ne întâlnim duminica și jucăm fotbal. Mai intru jucător de câmp atunci când nu avem suficienți oameni. Cică am avea și noi patru-cinci care doar stau și joacă mingea, dar restul muncim să facem un ban„, spune fotbalistul pentru ProSport. Cei care „doar stau și joacă mingea” sunt „profesioniștii” echipei, cei care nu au și alte meserii pe lângă cea de fotbalist. Erou în presa locală după ultima performanță, Burlacu acceptă să descrie felul în care a reușit ultimul gol. „Ca portar am înscris ultima dată în meciul cu Lupii Bistriței Alexandru cel Bun, am dat gol de pe la vreo 55 de metri. A fost un corner în careul advers, iar fundașul lor a respins mingea spre mine. Eu am ieșit din careu și am șutat din prima, am văzut că portarul lor era ieșit din careul mic, și mingea s-a dus în poartă, sub bară„. Dar asta nu e tot, acest Rogerio Ceni de România și-a făcut un obicei din a ieșit din poartă pentru a marca. „Am dat gol și în Cupa României, cu Laminorul Roman. Ultimul gol l-am marcat duminica trecută, cu Văleniu’ (n.r. – Arsenal Văleni, ultima clasată) pentru că m-au băgat în teren, jucător de câmp în primele zece minute, nu ne veniseră ceilalți oameni la meci„, spune Burlacu.


Voința Ion Creangă în cel mai important moment din istoria recentă a clubului: barajul pentru promovarea în Liga a III-a, disputat pe stadionul lui CSMS Iași împotriva lui SC Bacău II. Daniel Burlacu este în centrul fotografiei, cu echipament albastru. Foto: Ziarul de Roman


„Recompensele nu sunt în bani. Mai primim câte o masă, un pahar de vin sau de bere”

Vorbeam ceva mai devreme despre Rogerio Ceni, portarul brazilian care a reușit acum câteva zile să marcheze cel de-al 120-lea gol al carierei sale, una pe care o continuă și acum, la 41 de ani. Totuși, renumele lui Ceni, cel mai cunoscut exemplu al „speciei” sale de portar, nu a ajuns până la Ion Creangă. „Nu am auzit de el, ce să vă spun… Sau parcă știu așa ceva despre el, dar nu am văzut niciodată cum a dat golurile. Eu urmăresc fotbalul de la noi din țară, echipa mea preferată e Steaua„, comentează sincer Daniel Burlacu. Chiar și așa, pare să îi calce pe urme lui Ceni. „În ultimii ani cred că am înscris șase goluri, pe lângă cele despre care am vorbit eu am mai marcat și din penalty„, vorbește Burlacu despre carieră, una pe care nu poate să o vadă ca fiind cu perspective de mai bine. „Lucrez în construcții, nu fac antrenamente, vin și joc direct în meciuri. Din fotbal nu am câștigat niciodată bani, recompensele au fost câte o masă cu băieții, un pahar de vin sau de bere, un suc. Am fost aproape de promovare sezonul trecut, dar ne-a bătut SC Bacău II cu 9-3. Așa e când nu te antrenezi zilnic…

Video cu primele 100 de goluri din cariera lui Rogerio Ceni


Nu are bani să își urmeze visul

Pe când avea doar 21 de ani, cariera lui Daniel Burlacu a fost foarte aproape de o turnură favorabilă, una care ar fi putut să îl pună pe harta fotbalului mare din România. A fost în probe la cea mai bună echipă a zonei, Ceahlăul Piatra Neamț, acolo unde susține că s-a descurcat admirabil. „Acum vreo cinci-șase ani am fost la Piatra, la Ceahlăul, și am dat o probă pentru postul de portar. Am ieșit al treilea, dar mi-au zis că ne auzim la telefon și… nu m-a mai sunat nimeni. De atunci n-am mai încercat, deși cred că aș avea șanse, dar eu nu am posibilitatea să ajung fotbalist, nu am finanțe„, spune, resemnat, Burlacu. Totuși, performanțele echipei sale în acest sezon îl pot aduce cu un pas mai aproape de fotbalul mare. Voința Ion Creangă este liderul clasamentului Ligii a IV-a pe zona Neamț, cu cinci victorii din cinci meciuri și o medie de peste 6 goluri înscrise în fiecare partidă.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025
Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×